Pagina principală

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Articol de calitate

Căsătoriile între persoane de același sex au fost legalizate în Spania în 2005. În 2004 noul guvern socialist, condus de președintele José Luis Rodríguez Zapatero, a început o campanie pentru legalizarea lor, inclusiv a adopției de către cuplurile de același sex. După multe dezbateri, parlamentul Spaniei (Cortes Generales) a aprobat la 30 iunie 2005 o lege care permite căsătoria între persoane de același sex. Legea a fost publicată pe 2 iulie 2005 și a intrat în vigoare la 3 iulie 2005.

Deși susținută de 66% din spanioli, ratificarea legii nu a fost lipsită de controverse. Principalul oponent a fost Biserica Catolică, argumentând că o astfel de lege slăbește instituția căsătoriei. Alte asociații și-au exprimat la rândul lor îngrijorarea față de viitorul familiei în eventualitatea că dreptul de a adopta copii ar fi acordat și cuplurilor homosexuale. În toate părțile Spaniei au avut loc demonstrații publice cu participarea a zeci de mii de persoane, unele în favoarea și altele împotriva promulgării acestei legi. După ce căsătoria între persoane de același sex a fost aprobată, Partidul Popular, de orientare conservatoare, a atacat legea în Curtea Constituțională.


Articolul de calitate se schimbă la fiecare 10 secunde. Dacă totuşi când reîncărcaţi pagina vedeţi mereu acelaşi articol, vă rugăm să apăsaţi aici.

Ştiaţi că...?

Actualităţi


Comunitate

Sunteți pentru prima dată la Wikipedia? Începeți de aici.

Alte limbi

Wikipedia este o enciclopedie liberă și multilingvă. Proiectul în limba română a prins viață la 15 iulie 2003, și în prezent are 453.624 de articole. Mai jos găsiți alte versiuni ale Wikipediei:

Alte proiecte
Wikipedia este unul din proiectele cu conținut liber și gratuit coordonate de Fundația Wikimedia, din care fac parte și:
Wikisursă
Bibliotecă liberă
Wikționar
Dicționar liber
Wikivoyage
Ghiduri de călătorie libere
Wikicitat
Citate și proverbe
Wikimanuale
Manuale și ghiduri libere
Wikiștiri
Sursă de știri
Wikidata
Bază de date cu informații
Commons
Resurse media partajate
Meta-Wiki
Coordonarea tuturor proiectelor
MediaWiki
Software-ul pe care rulează proiectele
Wikispecii
Director de specii
Wikiversitate
Cursuri pentru studenți

Contact       Info       Fișier:Noia 64 apps knewsticker.png Presă       Wikipedişti       Lista de Wikipedii