|
Prima mențiune despre viața bisericească din Racovița este diploma emisă de principele Gheorghe Rákóczi I în 8 iulie 1647, prin care l-a numit pe preotul Ion din Țichindeal protopop peste 17 sate din jurul Sibiului, printre care se numără și Racovița. Din conținutul acestei diplome reiese că, la acea dată, biserica din Racovița era supusă superintendentului calvin, cu toată împotrivirea mitropolitului Simion Ștefan, care îl împiedicase pe acesta să uzeze de drepturile care îi fuseseră acordate. Primul slujitor cunoscut al altarului, menționat în documente bisericești în anul 1698, este controversatul protopop Toma, care a semnat „Manifestul de unire cu Biserica Romei” sub numele de Pater Thomas de Rakowice.
În perioada 1698–1765, premergătoare înființării graniței militare, populația s-a confruntat cu puternice conflicte interconfesionale cauzate de procesul de unire a mitropoliei ortodoxe de Alba Iulia cu Biserica Catolică. Cu acest prilej, este confirmat istoric procesul de emigrare pe motive religioase a unei importante părți a populației ortodoxe din sudul Transilvaniei în țările române: Moldova și Țara Românească. Acest proces a determinat o mișcare, coordonată de conducătorii acelor timpuri, de înlocuire a populației emigrante și/sau expulzate cu o alta de preferință de confesiune catolică. Dacă la începutul secolului al XVIII-lea populația era în majoritate de religie ortodoxă, la sfârșitul aceluiași secol majoritatea racovicenilor erau români uniți, iar după 1948, când Biserica Română Unită a fost scoasă de regimul comunist în afara legii, majoritatea credincioșilor au aderat la Biserica Ortodoxă Română.
Pe teritoriul Racoviței există o mențiune despre existența unui schit (mănăstire), uitat astăzi cu desăvârșire, mențiune care se datorează canonicului și istoricului blăjean Augustin Bunea. În 1919 apare un alt studiu, în care autorul, Zenovie Pâclișanu, precizează că Schitul Racovița a fost ridicat de călugărul unit Oprea Doican, pe moșia proprie. Prima biserică a satului are datare incertă, istoricul blăjean Pâclișanu considerând 1679 ca an al edificării, iar protopopul local Petru Florianu a antedatat-o în anul 1675, biserica fiind la origine de rit ortodox și a fost zugrăvită „în stilul vechi” în anul 1752 și nu într-un an din epoca brâncovenească. Biserica actuală a fost construită între anii 1887-1890 și sfințită în 1887 de mitropolitul greco-catolic Ioan Vancea. La construcția sa au participat toți racovicenii, acțiunea lor începând în 1875, când s-au construit cele două cruci existente și astăzi la capetele satului, spre Avrig și spre Tălmaciu. Iconostasul a fost pictat în perioada 1906-1907 de pictorul transilvănean Octavian Smigelschi, iar în anul 1970 biserica a fost pictată în interior în stil neobizantin de pictorul bucureștean Dumitru Bănică; resfințirea a fost făcută la 22 noiembrie în același an de mitropolitul Nicolae Mladin.
Ca religii minoritare față de cea greco-catolică sau, mai nou, ortodoxă, este de menționat existența cultului creștin baptist, al așa-zișilor „pocăiți”, a căror atestare documentară oficială este de dată recentă: 1942. Documentul atestă prezența în sat a unei „Asociații baptiste” încă din 1918, deși protopopul Valeriu Florianu consemnează înființarea acesteia de abia în 1921.
|
