Pagina principală

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Articole de calitate
Conținut recomandat

Mandatul britanic pentru Palestina, sau Mandatul Palestinei, a fost o împuternicire legală pentru administrarea Palestinei, care a fost aprobată oficial de Consiliul Ligii Națiunilor pe 24 iulie 1922 și care a intrat în vigoare pe 26 septembrie 1923. Documentul se baza pe principiile conținute în Articolul 22 al Convenției Ligii Națiunilor și în rezoluția Conferinței de la San Remo din 25 aprilie 1920 a principalelor puteri asociate și aliate din timpul Primului Război Mondial. Mandatul a legalizat administrația britanică și în partea de sud a fostei Sirii Otomane în 1923 – 1948. Regatul Unit, după ce a primit consimțământul Ligii Națiunilor, a împărțit teritoriul sub mandat în două arii administrative: Palestina, sub controlul britanic nemijlocit, și Transiordania, un teritoriu cu un anumit grad de autonomie, plasat sub conducerea familiei Hashemite, (în conformitate cu angajamentele pe care și le luase McMahon în numele guvernului de la Londra încă din 1915. Prin această împărțire, teritoriul Transiordaniei a fost exclus de britanici din zona în care urma să fie creat „Căminul național evreiesc”. În preambulul mandatului se afirma că principalele puteri aliate au căzut de acord asupra faptului că puterea mandatară era responsabilă pentru punerea în practică a Declarației Balfour din 2 noiembrie 1917, adoptată de guvernele Aliaților. Prin sus-numita declarație, britanicii se angajaseră să susțină fondarea în Palestina a unui cămin național pentru evrei. Puterile aliate se angajaseră să se îngrijească de apărarea drepturilor civile și religioase atât a comunităților evreiești cât și a celor neevreiești din Palestina.

Obiectivul oficial al instituirii sistemului mandatelor Ligii Națiunilor era administrarea teritoriilor ce aparținuseră defunctului Imperiu Otoman în Orientul Mijlociu începând cu secolul al XVI-lea. Mandatele aveau să înceteze când teritoriile sub mandat erau capabile să se autoguverneze.

Știați că?
Știați că?
Știri
Știri
Ziua de astăzi în istorie
Ziua de astăzi în istorie
9 mai: Ziua Europei în Uniunea Europeană • Ziua Victoriei în diferite țări din Europa de Est (1945)
Robert Schuman

Alte aniversări: 8 mai9 mai10 mai

Comunitate
Comunitate

Sunteți pentru prima dată la Wikipedia? Începeți de aici.

Wikipedia Română în subiecte
Științe aplicate · Fizică · Chimie · Astronomie · Oameni de știință · Geometrie · Algebră · Matematicieni
Transport · Mașini · Inginerie · Telecomunicații · Informatică și Electronică · Nanotehnologie · Agricultură · Spațiu · Tehnologie militară
Corpul uman · Boli · Psihologie · Nutriție · Genetică · Tratamente · Urgențe medicale

Viață · Biologie · Microbiologie · Plante · Nevertebrate · Cordate · Pești · Amfibieni · Reptile · Păsări · Mamifere

Geologie · Ecologie · Țări · Hărți · Orașe · Mări și oceane · Dealuri · Râuri · Insule · Vreme și climă · Expediții
Societate · Cultură · Sociologie · Antropologie · Politologie · Guvern · Drept · Politică · Justiție · Educație · Armată
Economie · Industrie · Afaceri · Bănci

Filozofie religioasă · Teism · Ateism · Creștinism · Iudaism · Hinduism · Budism · Islam

Lingvistică · Familii de limbi · Limbi antice · Limbi dispărute · Gramatică · Scriere · Poezie · Romane · Literatură fantastică · Literatură română
Arhitectură · Sculptură · Muzică · Dans · Pictură · Fotografie · Film
Competiții sportive · Fotbal · Tenis · Baschet · Handbal · Divertisment

Cronologie · Istorie · Civilizații · Popoare antice · Arheologie · Război · Actualități

Femei după ocupație · Violența împotriva femeilor · Femei în știință · Filozofi · Scriitoare · Romanciere · Laureate ale Premiului Nobel
Scriitori · Oameni de știință · Matematicieni · Cântăreți · Actori · Politicieni · Sportivi
Uniunea Europeană · Țări · Geografie · Politică · Educație · Economie · Istorie · Mediu înconjurător · Limbi · Cultură · Societate · Europeni · Demografie · Sport

Guvernul · Geografie · Economie · Educație · Politică · Mediu înconjurător · Cultură · Istorie · Români · Armată · Sport

Alte proiecte
Wikipedia este unul din proiectele cu conținut liber și gratuit coordonate de Fundația Wikimedia, din care fac parte și:
Wikisursă
Bibliotecă liberă
Wikționar
Dicționar liber
Wikivoyage
Ghiduri de călătorie libere
Wikicitat
Citate și proverbe
Wikimanuale
Manuale și ghiduri libere
Wikiștiri
Sursă de știri
Wikidata
Bază de date cu informații
Commons
Resurse media partajate
Meta-Wiki
Coordonarea tuturor proiectelor
MediaWiki
Software-ul pe care rulează proiectele
Wikispecii
Director de specii
Wikiversitate
Cursuri pentru studenți