 Tezaurul de la Pietroasa este un tezaur arheologic format din mai multe obiecte din aur, descoperit în anul 1837, în Postul Paștelui, pe Dealurile Istriței, după cum se arată în unele declarații ale celor care l-au găsit, țăranii pietrari Ion Lemnaru și socrul său Stan Avram, în localitatea Pietroasele, Buzău, undeva pe Valea Urgoaia, actuala Vale Pietroasele, sub platoul denumit pe atunci Via Ardelenilor, sub un piemont de viță de vie, la circa un kilometru de situl castrului roman aflat în centrul satului Pietroasa. Din detaliile pe care le-au dat găsitorii și cei care au fost implicați în ascunderea obiectelor, a reieșit că tezaurul a fost compus din 16 până la 26 de piese, cel mai probabil 25. Autoritățile acelor timpuri au reușit să recupereze 12 obiecte, cele care sunt și astăzi expuse la Muzeul Național de Istorie a României: colanul elipsoidal, colanul cu inscripție runică, colanul simplu, patru fibule, patera cu figuri mitologice, două vase poligonale, un vas oenochoe și un taler, în greutate totală de 18,7975 de kilograme de aur și multe pietre prețioase ca granate, almandine, turmaline, smaralde, cristale de stâncă, safire și sticlă colorată. Tezaurul a fost supus încă de la descoperire la ample acțiuni de distrugere, mutilare și compactare a pieselor componente, multe fiind distruse și tăiate cu toporul de către Anastase arnăutul, fapt care a dus la dislocarea pietrelor prețioase, foarte multe fiind astăzi pierdute.
Atribuirea tezaurului și datarea lui s-a făcut prin analiza obiectelor componente, a detaliilor tehnice și stilistice prezente în modul lor de confecționare, precum și din studierea unor izvoare documentare. Punctul de plecare a fost colanul inscripționat cu caractere runice. Runele de pe colan au sugerat de la început atribuirea comorii unui neam de sorginte germanică. Acest colan este cea mai însemnată piesă a comorii, fiindcă este singura care are o inscripție. Din păcate, literele nu sunt evidente și nu se pot descifra ușor. Profesorul german Rudolf Neumeister, a pus tezaurul în conexiune cu momentele importante care s-au derulat în secolul al IV-lea în istoria universală. El a fost cel care a enunțat pentru prima oară teza atribuirii comorii lui Athanaric, conducătorul vizigoților, care a trecut prin teritoriile care compun astăzi România. Ipoteza a fost preluată de Alexandru Odobescu, cel care a făcut o pasiune din cercetarea tezaurului, fapt pentru care a publicat monografia Le Trésor de Pétrossa apărută în perioada 1889 - 1900. O mulțime de cercetători și specialiști europeni au adus fel și fel de ipoteze privitoare la originea comorii, la traducerea textului runic și la încadrarea stilistică a obiectelor componente. Dacă raportarea la izvoarele documentare și la argumentele de ordin arheologic indică o datare în secolul al IV-lea e.n., analiza stilistică a celor 12 piese care au ajuns în contemporaneitate, spune că stilurile individuale de confecționare ale fiecărui obiect sunt dintre cele mai diverse. Astfel, cele trei colane au analogii ale unor obiecte descoperite încă din epoca bronzului, patera își trage obârșia din caracterele stilistice greco-romane, cele patru fibulele în secolul al IV-lea, talerul are motive specifice din epoca bronzului și chiar din epoca neolitică, toartele late ale vaselor poligonale apărând în secolul I e.n. și forma vasului oenochoe este cunoscută din toreutica romană. Caracterul stilistic care îndreptățește atribuirea comorii popoarelor germanice este capul de pasăre al fibulelor, el este indiciul care ar susține datarea fibulelor pentru secolul al IV-lea, precum și originea lor. Toate fibulele prezintă, pe lângă capul de pasăre sub formă naturalistă, ca și decorul policrom, o fază intermediară dintre modelele scito-sarmate și cele stilizate din ce în ce mai mult din secolul al V-lea și următoarele. Capul de pasăre este considerat a fi un element caracteristic al popoarelor germanice, deoarece aceste triburi au adoptat cu predilecție acest element de la motivele decorative zoomorfe central-asiatice și iraniene. Datarea cu un an exact al confecționării fiecărui obiect nu este posibilă, cum nu este posibilă nici identificarea unor ateliere de făurire a lor, considerându-se că arealul posibil ar fi cel dintre nordul Pontului Euxin și lumea mediteraneană. Pentru a fixa totuși o dată, s-a datat tezaurul în anul 381 în care Athanaric a ajuns la Constantinopol, de altfel, anul în care a și murit.
Tentativele care s-au făcut pentru datarea tezaurului cu un sfert de secol mai târziu de anul 376, precum și ipoteza atribuirii lui populației ostrogote care a rămas sub autoritatea hunilor, nu au reușit să aibă succes în fața argumentelor vizigote. Acest lucru s-a întâmplat și din cauză că nu s-a putut demonstra documentar sau arheologic că ostrogoții ar fi populat aceste regiuni și nu există niciun temei pentru care ostrogoții să fie preferați vizigoților, ca stăpâni ai Tezaurului de la Pietroasa. Pentru explicarea de natură istorică a tezaurului, nu se poate părăsi cadrul secolului al IV-lea. De aceea, doar despre vizigoți se știe că au trecut prin părțile Buzăului pentru a putea ascunde un asemenea tezaur sacru.
De-a lungul timpului, tezaurul a trecut și prin evenimente care i-au cauzat noi deteriorări. Așa a fost jaful din 1875 de la Muzeul de Antichități din București aflat în Palatul Universității, unde protagonistul principal a fost Dumitru Pantazescu-Popescu din Titu. Obiectele au fost din nou mutilate, cel mai deteriorat fiind colanul cu inscripție din care s-a pierdut jumătate și textul runic a fost tăiat, jumătate rămânând pe un fragment și restul pe celălalt. Deteriorări s-au produs și la incendiul din anul 1884 ce a avut loc tot la Muzeul de Antichități din Palatul Universității din București. După incendiu, regele Carol I al României a luat decizia restaurării integrale a tezaurului la Berlin. Maestrul bijutier a fost Paul Telge. Acesta a făcut atunci, a doua copie a tezaurului în tehnica galvanoplastiei. Obiectele restaurate și copiile lor au rămas în aceeași stare până astăzi. Pentru a întări structurile de aur deteriorate, Telge a făcut adaosuri de argint și bronz, fapt pentru care tezaurul are astăzi o greutate de 19.755,33 de grame.
Tezaurul de la Pietroasa, numit de români și Cloșca cu pui de aur, a intrat în circuitul muzeal încă din data de 28 martie 1842, zi din care a făcut parte integrantă din exponatele Colegiului Sfântul Sava din București, cele care au stat la baza fondării Muzeului de Antichități Național care era subordonat Eforiei Școalelor din București. Tezaurul a avut câteva participări de mare prestigiu la Expoziția universală de la Paris din anul 1867, Expoziția de la Muzeul South-Kensington din anul 1868, Expoziția universală de la Viena din anul 1873 și Expoziția universală de la Paris din anul 1900.
În condițiile iminentei ocupări a Bucureștiului de către trupele Puterilor Centrale, Guvernul României a hotărât ca Tezaurul României să fie transportat pentru păstrare sigură la Moscova, în timpul Marelui Război. Întreg Tezaurul de la Pietroasa a fost trimis în decembrie 1916 la Moscova pentru păstrare, el făcând parte din Tezaurul României. Tezaurul de la Pietroasa a fost restituit integral în anul 1956, an în care s-a organizat la București la Muzeul de Artă al Republicii o mare expoziție de prezentare, deschisă de Ziua Republicii - 23 august 1956.
|
